Suprafaţa plantată cu cartofi în Harghita scade constant, mai ales la producătorii mici / Suprafața cultivată este la mai puțin de jumătate față de acum 11 ani 25 iunie Redacția 0 comentarii
APIA a făcut plăți în valoare de peste două milioane de euro pentru măsuri de piață/Banii provin din fonduri europene 25 iunie Redacția 0 comentarii
Roșiile care rezistă toată iarna în pivniță precum strugurii. Se stafidesc dar nu se strică 25 iunie Mihaela Găneț 0 comentarii
APIA primeşte până în august cereri de plată pentru intervenţiile aferente sectorului apicol 2024 25 iunie Redacția 0 comentarii
Statele UE nu au aprobat concluziile privind viitorul agriculturii, din cauza opoziţiei României și abținerii Slovaciei / Bucureștiul vrea ca ajutoarele europene pentru Est să fie identice cu cele din Vest 25 iunie Redacția 0 comentarii
Util pentru fermieri: Patruzeci de milioane de euro pentru investiții în economia alimentară mai sănătoasă și mai ecologică 25 iunie Redacția 0 comentarii
Pesticide și procese de milioane. Multinaționala germană Bayer lansează o ofensivă de lobby în Congresul SUA pentru a avea o lege care să o salveze de la procesele privind glifosatul, produs de societatea Monsanto, achiziționată în 2016 25 iunie Redacția 0 comentarii
Fermierii sicilieni se tem că seceta îi va obliga să vândă terenul agricol multinaționalelor care instalează fotovoltaice 24 iunie Mihaela Găneț 0 comentarii
Ministrul Agriculturii: România va solicita Comisiei Europene modificarea regulamentului pentru a permite achiziţia de animale de reproducţie/ Ne confruntăm cu un trend descendent al efectivelor de animale 24 iunie Redacția 0 comentarii
Două treimi din mărfurile care tranzitează portul Constanța sunt din domeniul agricol, vânătoare, pescuit, silvicultură. Schimburi comerciale în creștere 24 iunie Redacția 0 comentarii
Afinele românești, sub nivelul calitativ al celor sârbești/Prețuri mai mari la fructe în Europa din cauza vremii 23 iunie Angela Sabău 0 comentarii
Locul cel mai ciudat unde se cultivă vița-de-vie/Plantele cresc în cenușă vulcanică și mecanizarea este imposibilă 23 iunie Redacția 0 comentarii
Anul 2024, slab pentru pepenele verde/Producția din Spania și Italia este afectată de vreme 22 iunie Angela Sabău 0 comentarii
Iohannis a promulgat legea prin care beneficiarii programelor de sprijin pentru crescătorii de suine şi cei din sectorul avicol pot cere prelungirea cu 6 luni a aplicării clauzei suspensive 21 iunie Redacția 0 comentarii
Guvernul majorează cu 650 de milioane de lei bugetul schemei de ajutor de stat „Creditul Fermierului”, până la peste 1,4 miliarde lei 21 iunie Redacția 0 comentarii
Un tânăr de 26 de ani, doctorand, vrea să dezvolte ferma de 200 de hectare a familiei din Botoșani / Tehnologia și informațiile, esențiale pentru a avea succes astăzi 21 iunie Redacția 0 comentarii
Uniunea Traderilor de Cereale cere Guvernului Ucrainei suspendarea preţurilor minime de export pentru produse agricole / Decizia Kievului, influențată de protestele fermierilor din Europa 21 iunie Redacția 0 comentarii
Agroland se pregătește să deschidă prima moară de furaje din România certificată organic / Grupul vrea să devină unul dintre marii producători de ouă bio din România 20 iunie Lavinia Liscan 0 comentarii 1737 vizualizări
Din bugetul UE pentru 2025, de aproape 200 de miliarde de euro, mai mult de un sfert este alocat pentru politica agricolă comună / Fonduri de 2,4 miliarde de euro pentru mediu 20 iunie Ioan Radu 0 comentarii
Afinele bio din Maramureș care ajung direct la export. Dilema producătorului: „Recolta e prea mare ca să o vând singur, dar prea mică pentru a fi exportator direct” 19 iunie Angela Sabău 0 comentarii
Recolta de mango din Israel, aproape de două ori mai mare în acest sezon 19 iunie Angela Sabău 0 comentarii
Un normativ UE, care va intra în vigoare la începutul anului viitor, prevede ca vacile pentru carne să nu provină din zone despădurite / Argentina pune în funcțiune un sistem de certificare pentru exportul de vite și va îndeplini aceste cerințe 19 iunie Redacția 0 comentarii
Fermier cu valoare adăugată: Cultivatoarea de lavandă Flori Vioreanu a fondat un mare festival dedicat plantei și produce ulei și apă florală / Profit de la prima recoltă 19 iunie Ioan Radu 1 comentarii
Inteligența artificială în zootehnie / Ar putea ajuta la atenuarea bolilor la vaci în perioada de tranziție 18 iunie Redacția 0 comentarii
Fermierul Ionuț Didea, din județul Gorj, a vândut deja toată recolta de roșii / El spune că alți legumicultori întâmpină dificultăți în piață și acuză Casa de Comerț Agroalimentar „Unirea” că nu se implică să-i sprijine 17 iunie George Mănescu 0 comentarii 1103 vizualizări
Orășeni mutați la țară. Au lăsat confortul de la oraș pentru a deschide afaceri în mediul rural 17 iunie Angela Sabău 0 comentarii
Director asociație crescători de vaci: Trebuie oprit modul în care sume importante pleacă la ferme ce nu produc lapte şi nu au minimum de performanţă / Producem doar 0,7% din laptele Uniunii Europene 17 iunie Redacția 0 comentarii
Blocaj pe piața roșiilor! Efect al ajutoarelor de stat? / „Am 2 tone în solar și nu am cui le vinde. Am sunat mai mulți intermediari și mi-au zis că piața e suprasaturată” – Costin Curteanu, Voicești, jud. Vâlcea 16 iunie George Mănescu 1 comentarii
Florinel Bîrcă, Agenția Națională de Zootehnie: Următorul pas pentru România în domeniul zootehniei ar trebui să însemne reaşezarea ţării noastre pe piaţa genetică 15 iunie Redacția 0 comentarii
Ministerul Agriculturii anunță că au fost făcute plăţi de peste 97 milioane lei pentru Campania 2023, în perioada 12 – 14 iunie 14 iunie Redacția 0 comentarii
Bulgaria importă produse lactate din România: Fermele bulgăreşti se plâng că lucrează în pierdere 14 iunie Redacția 0 comentarii
In bio veritas? Cine produce cel mai mult vin biologic în lume. Liderii agriculturii bio 13 iunie Redacția 0 comentarii
Producătorii de cartofi din Harghita, avertizaţi că există pericolul apariţiei manei 13 iunie Redacția 0 comentarii
Sucul de portocale, în pericol să devină un produs de lux. Consultant: Prețurile la citrice pun în dificultate mare parte din planetă 13 iunie Angela Sabău 0 comentarii
Institute de cercetări din Insulele Canare și Cuba studiază modalitatea de a folosi yuca pentru hrana animalelor 12 iunie Redacția 0 comentarii
În Spania satele se depopulează. Este din ce în ce mai greu să găsești agricultori cu experiență 12 iunie Redacția 0 comentarii
Start campanie agricolă 2024: Orzul, prima cereală recoltată / „Profitul începe de la 5 tone/ha”- Mircea Chipăilă, fermier, jud. Constanța 12 iunie George Mănescu 1 comentarii 1885 vizualizări
Asociaţia Berarii României: Ponderea orzului şi hameiului românesc în producţia de bere a scăzut la jumătate 12 iunie Redacția 0 comentarii
Piersicile plate au devenit un fruct „premium” și sunt tot mai căutate / Cultivator turc: „Să nu subestimăm impactul rețelelor sociale” 11 iunie Angela Sabău 0 comentarii
Ministrul Agriculturii bulgar: Ne aşteptăm să fie recoltate peste 6 milioane de tone de grâu în 2024 11 iunie Redacția 0 comentarii
Sezon promițător pentru fermierii din Republica Moldova: pregătiri pentru exportul de prune, cireșe și struguri de masă, pe piața europeană 11 iunie George Mănescu 0 comentarii
Hotărârea de Guvern pentru finanțarea Programului de stimulare a înnoirii Parcului național de tractoare și mașini agricole autopropulsate, publicată în Monitorul Oficial 10 iunie George Mănescu 0 comentarii
Peste 11.000.000 de euro pentru construirea sau modernizarea unor ferme avicole specializate pentru producția de carne/Banii provin, în mare parte, din fonduri europene 8 iunie George Mănescu 0 comentarii
Model de business cu produse gourmet: Carnea de gâscă precum carnea de porc / Prosciutto, salam, mortadella, aspic, hamburger de gâscă 7 iunie Mihaela Găneț 0 comentarii
Bruxelles-ul aşteaptă observaţii cu privire la un proiect de modificare a normelor privind ajutoarele de minimis pentru sectorul agricol / Printre modificările propuse se numără mărirea de la 25.000 euro la 37.000 euro a plafonului maxim 7 iunie Redacția 0 comentarii
Turcia interzice importurile de grâu în perioada 21 iunie – 15 octombrie pentru a-i proteja pe producătorii locali / Trader: Rusia va avea cel mai mult de pierdut de pe urma acestei decizii / România, puțin afectată 7 iunie Redacția 0 comentarii
Cuantumul final al plăţilor directe şi redistribuirea sumelor disponibile pentru fermieri au fost publicate în Monitorul Oficial 7 iunie Redacția 0 comentarii
Aproximativ 2,3 miliarde de euro, absorbite din fonduri europene pentru agricultură și dezvoltare rurală 7 iunie Angela Sabău 0 comentarii
Parizer de porc și pastramă de oaie, livrate la domiciliu, la sute de kilometri distanță / „Procentul de vânzări on line a ajuns la peste 40%” – proprietar carmangerie 6 iunie George Mănescu 0 comentarii
Icaro X4, robotul care apără viile și livezile de dăunători folosind raze UV-C. Leonardo X4, robotul care elimină buruienile 6 iunie Redacția 0 comentarii