Culturile de porumb din Olt au fost compromise din cauza căldurii excesive și a secetei – reprezentanții Direcției Agricole Județene 9 iulie Redacția 0 comentarii
Specialiștii anticipează scumpiri la alimente din cauza producției agricole mondiale slabe / Situația nu depinde de recolta internă / Theodor Ichim, mare fermier: Dacă se face producție în România și există cerere mondială, toată lumea se va duce către export 9 iulie Adrian Popa 2 comentarii 4123 vizualizări
Recolta de grâu a Franţei ar urma să coboare cu peste 15%, la minimul ultimilor patru ani din cauza ploilor / Hexagonul, principalul producător de grâu din UE / Guvernul SUA: Stocurile mondiale vor scădea la minimul ultimilor 9 ani 9 iulie Redacția 0 comentarii
Liderul național în domeniul asigurărilor agricole anunță cifre record pentru dosarele de daună / Peste 41% dintre asigurați au raportat pagube în acest sezon agricol / Cele mai multe daune au fost cauzate de grindină 9 iulie Redacția 0 comentarii
Ce sunt „plantele companion”, florile care protejează legumele în grădină/Cum să le asociezi 8 iulie Angela Sabău 0 comentarii
Resursele piscicole ale Mediteranei, pentru acest an, au fost epuizate/Țările europene, nevoite să recurgă la importuri 8 iulie Filip Constantin 0 comentarii
Dâmbovița: O fermă, care a lansat propria marcă de produse procesate, își deschide porțile trei duminici consecutive din iulie / Evenimentele, organizate cu sprijin financiar obținut prin PNDR 8 iulie Ioan Radu 0 comentarii
Căutând o viață mai simplă, un bărbat a construit o fermă urbană în California care astăzi livrează pentru 100 de familii. Acum, copii săi o dezvoltă 8 iulie Ioan Radu 0 comentarii
Liderul de pe piața salamului de Sibiu din România: În fiecare an lucrăm la produse noi, însă rata de succes este undeva la 30% 8 iulie Economedia 0 comentarii
Tehnologia de ultimă oră a făcut dintr-o țară mică, Olanda, un producător major de alimente / Statul este al doilea exportator mondial, după SUA, de produse agricole ca valoare 7 iulie Ioan Radu 3 comentarii 4507 vizualizări
Un producător de carne de pui din România anunță că pregătește investiții de 100 de milioane de euro 7 iulie Economedia 0 comentarii
Fermier cu valoare adăugată: Peste 150 de vaci din rasa Black Angus, abator, carmangerie și magazin propriu/Afacerea integrată aparține unei familii care s-a întors din Italia 6 iulie George Mănescu 0 comentarii
Cerere în continuare surprinzător de mare pentru strugurii cu semințe din Italia, în contextul în care culturile de struguri fără semințe ocupă tot mai mult teren 5 iulie Angela Sabău 0 comentarii
Fermier cu valoare adăugată: Ela și Sebastian au început să facă procesare de fructe la afacerea lor din agroturism, deschisă în Apuseni după ce au stat un an în Canada / Povestea brandului Cămara de la Munte 5 iulie Adrian Popa 2 comentarii 2079 vizualizări
Șerban Nicolae, GSH: Fermierii români sunt nevoiți să se bazeze pe credite de la bănci / Lipsesc investițiile de tip equity 5 iulie Ioan Radu 0 comentarii
Ministerul Agriculturii anunță că sectorul agricol din România este în atenţia investitorilor din Arabia Saudită 4 iulie Redacția 0 comentarii
Tyson Foods își reduce oferta de carne de vită fără antibiotice/De anul trecut, compania a renunțat la eticheta „fără antibiotice” la unele produse de pui 4 iulie Angela Sabău 0 comentarii
Culturile de primăvară din Vrancea, calamitate de secetă în proporție de 80-100% / Asociație: Mai mulți fermieri din zonă au intrat în insolvență sau chiar în faliment sau și-au vândut fermele 4 iulie Redacția 0 comentarii
România şi Arabia Saudită au semnat un Memorandum de Înţelegere în domeniul agriculturii / Ministrul Barbu: Partea saudită este interesată de cerealele românești, de sectorul ovin, dar și de furajele pe care le procesăm 4 iulie Redacția 0 comentarii
Începe sezonul de prune în Franța/Piața reacționează bine, produsele sunt satisfăcătoare, spun producătorii 3 iulie Angela Sabău 0 comentarii
Grâul rusesc s-a ieftinit datorită căldurilor, care accelerează recoltarea. Rusia este cel mai mare exportator mondial 3 iulie Redacția 0 comentarii
ANALIZĂ: Exporturile de cereale ale României pe piețele terțe: o cantitate totală mai mare, dar cu o valoare financiară mai mică, din cauza scăderii drastice a prețurilor de livrare 3 iulie Filip Constantin 1 comentarii
Cum se contaminează produsele ecologice. Măsuri de protecție pentru a păstra producția ecologică și sănătoasă 3 iulie Redacția 0 comentarii
11 roboți care ar putea reduce deficitul cronic de forță de muncă în agricultură 2 iulie Redacția 0 comentarii
Comisia Europeană autorizează soiuri de porumb modificat genetic pentru utilizarea ca hrană pentru animale 2 iulie Redacția 0 comentarii
Delegațiile României și Bulgariei au pledat, la AgriFish, pentru interesele financiare ale marilor fermieri / Comisarul Wojciechowski: „Creșterea ajutoarelor de stat ar putea crea perturbări majore în rândul statelor membre” 2 iulie Ioan Radu 0 comentarii
Agenţia pentru Finanţarea Investiţiilor Rurale: Fondurile pentru investiţii în dotarea cu utilaje şi echipamente performante pentru toate tipurile de culturi, epuizate 1 iulie Redacția 0 comentarii
În Franța se produc fructe tropicale folosind acvaponie și căldură reziduală 1 iulie Angela Sabău 0 comentarii
Fermier cu valoare adăugată: Un mic fermier din Călărași iși extinde activitatea pentru a veni în întâmpinarea pieței HoReCa / Va ambala legume curățate și tăiate: „Cel mai tare ne e teamă de birocrație” 1 iulie Ioana Costescu 0 comentarii
Sicilia este cel mai mare producător de avocado din Europa. Schimbările climatice mai mult strică decât ajută culturile de fructe tropicale 30 iunie Mihaela Găneț 0 comentarii
Bragagizantul: un antreprenor român din Galați premiat cu aur la un salon internațional pentru o rețetă nouă de bragă vrea să se extindă 29 iunie Redacția 0 comentarii
Istoria vinetelor: de la „oul Diavolului„ la una dintre cele mai populare legume de pe glob. Adusă în Europa de arabi și folosită inițial de evrei 28 iunie Mihaela Găneț 0 comentarii 1503 vizualizări
O posibilă acţiune a Chinei împotriva cărnii de porc din UE ar putea fi o sabie cu două tăişuri pentru Brazilia 28 iunie Redacția 0 comentarii
Primăvara nefavorabilă a creat fluctuații la cultura ardeilor în Belgia/Producătorii spun că este un an „cu suișuri și coborâșuri” 27 iunie Angela Sabău 0 comentarii
Ploșnița verde, un pericol pentru roșiile din grădina ta / Ce pagube provoacă Nezara viridula? 27 iunie Andreea Drăghici 0 comentarii
Culturile de grâu, rapiță, orz, mazăre și năut din județul Olt, pe jumătate distruse din cauza secetei 27 iunie Redacția 0 comentarii
Agenția de Plăți și Intervenție pentru agricultură a plătit aproape 167 de milioane de lei pentru sectorul vitivinicol din fonduri europene 27 iunie Redacția 0 comentarii
Producție de grâu, orz și orzoaică mai mare decât anul trecut în județul Arad 27 iunie Redacția 0 comentarii
Vești proaste pentru fermieri: Seceta compromite recoltele de cereale în sudul Moldovei și estul Munteniei / Zonele care beneficiază de irigații nu sunt afectate 27 iunie Andreea Drăghici 0 comentarii
Inovația în sectorul agroalimentar: de la sănătatea plantelor la fabrici de ulei care folosesc IA 27 iunie Redacția 0 comentarii
Agroland Business System de la Caransebeș are în plan să devină cea mai mare fabrică de furaje organice din România 26 iunie Redacția 1 comentarii
Sucul de portocale în Africa de Sud este mai scump decât în Europa/Exporturile din această țară pornesc greu în aceste condiții 26 iunie Angela Sabău 0 comentarii
Danemarca va impozita crescătorii de animale pentru gazele cu efect de seră emise de animalele lor. Este prima țară europeană care introduce această taxă 26 iunie Redacția 0 comentarii
Agroland Business System intră pe segmentul organic prin transformarea fabricii de furaje de la Caransebeş pentru a deveni cea mai mare fabrică de furaje din România certificată organic 26 iunie Redacția 0 comentarii
Grupul Agricola Bacău, lider în producția de salam de Sibiu, cu 43% cotă de piață. Piața anuală este evaluată la 3000 tone, la o valoare de 100 milioane lei 26 iunie Redacția 0 comentarii
Legea care reglementează activitatea de acvacultură, adoptată de Parlament / Actul normativ merge la promulgare 26 iunie Redacția 0 comentarii
Guvernul spaniol intenționează reducerea zilei de lucru în agricultură. Organizațiile agricole au criticat decizia 26 iunie Redacția 0 comentarii
Ce soluție a găsit un fermier american din Iowa să scape de datorii: a montat turbine eoliene pe terenul său agricol 26 iunie Cristian Pantazi Redacția 0 comentarii 12032 vizualizări
România, Bulgaria și Polonia vor din nou să fie eliminat sau mărit plafonul „ajutoarelor ucrainene” pentru fermieri 26 iunie Sofia Roman 0 comentarii